Mentiune la concursul foto organizat de CFR Calatori – Ziua Libertatii de Miscare

Pe 20 Septembrie 2018, CFR Calatori a lansat un concurs de fotografie despre placerea calatoriei cu trenul si despre mobilitate. Contextul organizarii intrecerii era dat de faptul ca pe 24 Septembrie s-a marcat Ziua Libertatii de Miscare.

Fiecare participant a avut de ales 10 poze din colectia personala si pe care sa le inscrie mai departe. Mi-a fost dificil sa sortez 10 imagini pentru ca am vrut sa fie cele mai reusite. Am vrut sa transmit mai departe cate un peisaj din fiecare colt al tarii, fiecare cu originalitatea pe care il ofera … si se pare ca mi-a iesit 😊

Raspunsul celor de la CFR Calatori a sosit la sfarsitul saptamanii care tocmai s-a incheiat: mentiune la concursul organizat in luna Septembrie 2018. Din toata aceasta poveste, m-a bucurat faptul ca am putut participa si la randul meu ii felicit pe toti cei care au decis sa dea curs invitatiei.

Cum fiecare captura din cele 10 are cate o poveste in spate, am sa va dezvalui, pe scurt, cateva dintre ele.

1) Constanta – 04 Martie 2017

Train Constanta - March 2017

In prima parte a anului 2017, Guvernul Romaniei de la vremea respectiva a decis sa acorde gratuitate studentilor pentru calatoriile cu trenul in Romania. Imi aduc aminte si acum ca a fost un inceput de primavara (calendaristic) foarte calduros, anormal pentru primele zile din luna Martie. Cum eram dornic de multe grade cu plus si sa simt briza marii, am luat primul tren spre mare intr-o sambata in care toate cele 4 vagoane (daca nu ma inseala bine memoria) erau pline ochi de studenti. La finalul calatoriei de la dus, am surprins acest cadru in Gara din Constanta 😊

2) Trenul Regal – Sabareni – 16 Decembrie 2017

Trenul Regal - 16 Decembrie 2017

Regele Mihai, ultimul Rege al Romaniei, a murit pe 05 Decembrie 2017. Au fost multe evenimente in tara care au marcat disparitia Majestatii Sale. 11 zile mai tarziu, la Bucuresti, Trenul Regal care a transportat sicriul avea ora de plecare 14:45 din Gara Baneasa.

Nu am reusit vreodata sa prind acest tren si nu am apucat sa pozez o locomotiva tricolora, fie electrica sau diesel. Cum in Capitala toate cadrele nu mi s-au parut atractive, m-am deplasat la aproximativ 20 de kilometri de Bucuresti, in preajma Garii Sabareni (linia 901: Bucuresti Nord – Titu – Gaesti – Pitesti).

Am plecat de acasa din timp, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Trenul a pornit cu intarziere de o ora, iar in locatia aleasa a trecut abia in jurul orei 16. In momentul in care acesta si-a facut simtita prezenta, aproximativ 300 de persoane se aflu pe podul de pe Drumul National 7, iar cu mic, cu mare, fiecare incercare sa imortalizeze momentul istoric.

3) Trenul Regio 3008 – 23 Martie 2018 – Ultima zapada consistenta din prima jumatatea a anului 2018

R 3008 - 23 Martie 2018

Am lucrat o perioada scurta de timp in afara Bucurestiului. Faceam naveta de luni pana vineri, contabilizand la finalul zilei aproximativ 200 de kilometri parcursi cu microbuzul. Cred ca am prins la acest loc de munca poate cea mai frumoasa perioada pe care zona din Judetul Prahova o propune. Mereu cand treceam podul peste calea ferata din zona Floresti (Prahova), aveam in minte cel putin 2,3 cadre cu trenurile care tranzitau zona atunci cand fulgii de nea se asterneau.

Dupa 20 Martie 2018, a nins consistent, iar de data aceasta am zis ca nu are cum sa imi scape aceasta sansa. Conditiile pentru cateva imagini de colectie erau formate. Tot ceea ce mai lipsea era clipa. Am profitat intr-o zi de vineri de o conjunctura favorabila si am calatorit cu masina. La final de program, nici mai mult, nici mai putin de 50 de minute am rezistat frigului si am realizat o sesiune scurta de trainspotting. Dupa au urmat acasa multe ceaiuri calde acasa si un somn lung de 12 ore 😊

4) Mihai Viteazu – Judetul Constanta – R 8653 – 19 Iunie 2018

R 8653 - 19.06.2018

Dobrogrea este regiunea tarii care m-a cucerit anul trecut cand am vazut-o pentru prima data. Turbinele eoliene, macii, peisajele salbatice – toate acestea si multe altele au un rol semnificativ in esenta pe care zona din estul Romaniei o aduce.

Tin minte si acum ca mai erau 7 zile pana la sustinerea lucrarii de disertatie. Cum temele erau 99% terminate, am vrut sa merg la Tulcea sa vad cum se comporta cele 5 autobuze Mercedes-Benz Citaro pe care Societatea de Transport in comun din Tulcea le-a inchiriat de la STB/Primaria Municipiului Bucuresti. Sprijinul si suportul a venit in urma nefericitului eveniment de la inceputul anului 2018 in urma caruia garajul unde erau detinute autobuzele a luat foc.

Pe drum, am oprit pret de cateva minute in preajma localitatii Mihai Viteazul, iar trenul care asigura legatura dintre Medgidia si Tulcea l-am “intiparit” in minte cu ajutorul acestei imagini 😊.

In concluzie, ar mai fi multe de povestit despre fiecare cadru surprins. Raman la parerea si va sugerez sa faceti poze in fiecare zi, in fiecare moment, cand simtiti ca vreti sa transmiteti ceva sau surprindeti un mesaj, un gand sau un peisaj pe care doriti sa il tineti pentru voi sau sa il impartasiti cu cei apropiati.

La final, va invit pe contul meu de Flickr, in cadrul albumului “Trains & more” unde regasiti mai multe poze personale cu trenurile pe care le-am surprins in Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *