Autobuzele Mercedes-Benz Citaro Euro 5 – Noile achiziţii din Buzău

Aproape de finalul verii anului 2018, oraşul Buzău intră pe harta localităţilor din România care au achiziţionat autobuze Mercedes-Benz Citaro (second-hand), iar prin această tranzacţie, transportul în comun se va îmbunătăţi considerabil, indiferent de anotimp, vreme sau vremuri.

Contextul aducerii acestor autobuze este dat de faptul că începand cu data de 16 August 2018, licenţele firmelor de maxi-taxi din localitate au expirat. TransBus Buzau şi-a făcut temele din timp şi a adus 24 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Euro 5 din Olanda.

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (7)

Conform Wikipedia, autobuzele au fost utilizate în Tara Lalelelor de către operatorul Connexxion – cel de la care s-au mai achiziţionat autobuzele articulate Van Hool – în cursele către oraşele din apropierea Aeroportului Schiphol: Aalsmeer, Amstelveen, Amsterdam sau Badhoevedorp.

Sursa foto: Wikipedia

La jumătatea lunii Iulie 2017, primele 5 autobuze au sosit din Olanda, iar până la sfârşitul lunii lui Cuptor au venit şi restul de 19. În total, 24 de autobuze au intrat în curtea garajului TransBus Buzău, noua locuinţă a acestora. A urmat o etapă de testare, de verificare a acestora, iar ulterior au fost înmatriculate pentru a fi pregătite de traseu.

Despre aceste autobuze Mercedes-Benz Citaro Euro 5, vă pot spune că deţin următoarele dotări:

– Aer condiționat (salonul călătorilor şi cabina şoferului);

– Spațiu rezervat persoanelor cu dizabilități;

– Lungime: 12 metri;

– Anul Fabricaţiei: 2007;

– Standard de poluare: Euro 5;

– Preţ: Aproximativ 33 000 de Euro/Bucată – achiziţionate prin licitaţie SEAP.

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (24)

22 de autobuze au o culoare vişiniu-deschis, iar două sunt roşii. Totodată, prin aducerea acestor mijloace de transport, parcul TransBus Buzău (Societatea de transport public a Primăriei Municipiului Buzău) este format din aproximativ 93 de autobuze!

Pentru OpiniaBuzau.ro, Directorul TransBus Buzău, Gica Toader,a declarat pe 19 Iulie 2018: “Noile achiziţii vor asigura o frecvenţă sporită a autobuzelor pe trasee, […], O parte dintre ele le vom duce în programul de transport de pe Buzău, ţinând cont că începand cu data de 17 August vor expira licenţele de transport”.

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (3)

Prin urmare, va trebui să regândim programul de transport, iar o parte dintre ele le vom folosi în ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău-Mărăcineni), o să înfiinţăm noi trasee, gen Gălbinaşi, Ţinteşti, Stâlpu, Merei, Monteoru şi vom mai vedea ce alte zone ar mai fi” – a mai punctat directorul societăţii de transport pentru BuzauMedia.

Aşadar, începand cu data de 17 August 2018, odată cu introducerea noilor autobuze, programul traseelor din localitate au fost reorganizate, graficele fiind adaptate în funcţie de cererea de transport de pe rutele respective.

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (4)

În urma acestei achiziţii, Mercedes-Benz Citaro Euro 5 devine cel de-al patrulea model de autobuz prezent pe străzile oraşului din Muntenia, TransBus Buzău având în exploatare BMC-uri, VDL Ambassador şi Van Hool (articulate).

Un manual de conducere a noilor autobuze din Buzău poate fi consultat pe site-ul Buses.Mercedesmema.com.

BZ 09 UMG - 18.08.2018

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (2)

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (26)

BZ 09 UMG - 18.08.2018 (29)

BZ 09 UMU - 6 - 18.08.2018 (2)

Update 19 August 2018: 

Cu ajutorul lui Jon Hoogendijk din Olanda, completez articolul cu câteva imagini din Ţara Lalelor cu unele autobuze Mercedes-Benz Citaro Euro 5 (posibil) sosite la Buzău. Mulţumiri înzecite!

 

4 thoughts on “Autobuzele Mercedes-Benz Citaro Euro 5 – Noile achiziţii din Buzău

  1. Acest fapt sugereaza preocuparea autoritatilor orasului pentru asigurarea unui transport civilizxt pentru locuitorii orasului ,spre deosebire de oficialii municipiului Ploiesti care dorn im…bocanci ! Domnul primar al Ploiestiului, are ce invata atit de la oficialitatile buzoiene , cit si de la cele timisorene,
    iesene sau oradene !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *