Timişoara – Un City Break atractiv (3)

Episodul 3 din seria recomandărilor personale după un city break de nici 13 ore în Timişoara vă aduce o lecţie de istorie, o călătorie în timp. Când spun “călătorie”, sunt implicate şi mijloace de deplasare care au scris istorie (sau mai puţin) pe străzile oraşului din vestul României. Pentru aceasta, tichetele de drumeţie nu sunt necesare pentru că în spatele zăvoarelor si a uşilor se află unele dintre cele mai preţioase tramvaie pe care bănăţenii le păstrează.

Situat pe Bulevardul Take Ionescu Numărul 56, Muzeul de Transport Public Corneliu Mikloşi îşi impune încă de la poartă curăţenia, stârneşte dorinţa de a cunoaşte şi a vedea toate exponatele, dar şi de a afla istoria care a fost scrisă de-a lungul anilor în cadrul celebrului depou.

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

Practic, povestea acestuia a început înca din perioada fostului director al Tramvaielor din Timişoara (între 1922-1948) – Corneliu Mikloşi (1887-1963).

In secolul al-XIX-lea, bănăţenii au marcat prezenta a doua mijloace de transport importante:

1869 – primul tramvai tras de cai (si din Romania); Evenimentul s-a desfăşurat pe 8 Iulie 1869, iar prima linie de tramvaie inaugurată a avut o lungime de 6,6 kilometri, între Cetate şi Fabric. Tramvaiul a fost realizat la Fabrica de Vagoane din Viena.

1899 – primul tramvai electric.

La începutul următorului secol, depoul de tramvaie se situa pe partea dreaptă a Bulevardul Take Ionescu (în prezent, sediul STPT), denumit “Depoul Nr.1”. În clipa în care Societăâile Tramvaielor Comunale şi a Uzinelor Electrice Comunale s-au unit sub denumirea de Întreprinderea Electromecanică Timişoara (IET), automat numărul tramvaielor a crescut, iar necesitatea unui nou depou a devenit o prioritate.

Alături de multe alte proiecte care aveau menirea de a îmbunătăţi viaţa orasului de pe Bega şi a locuitorilor săi, în anul de graţie 1927, Corneliu Mikloşi proiectează clădirea noului depou (unde se află, în prezent, muzeul ce îi poartă numele). Inaugurarea a avut în toamna acelui an, fiind alcătuit din şase linii de garare şi întreţinere, ceea ce permitea gararea a 30 de tramvaie.

Despre Corneliu Mikloşi vă mai pot preciza faptul că in anul 1938 a inventat maşina de sudat capete de sină fără articulaţii, cunoscută sub numele de “Taurus”. Astfel, s-a deschis o nouă etapă in dezvoltarea căilor ferate.

8 ani mai târziu, Corneliu Mikloşi a mai facut un pas important în istoria transportului în comun din Timişoara: a proiectat primele tramvaie cu boghiuri.

Mai in glumă, mai în serios, sosirea tramvaielor în staţii, cu o eroare de plus-minus 40 de secunde, i-a determinat pe bănăţeni să răspandească o vorbă: “La Timişoara, locuitorii îşi setează ceasurile după programul tramvaielor”. În tot oraşul, au fost instalate ceasuri eletrice în intersecţii, iar la fiecare capăt de linie erau afişate graficele de circulaţie.

După aceasta călătorie în timp din care am aflat cine se află în spatele apariţiei acestui depou, vă pot spune că în prezent se află garate în cadrul Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi un număr de 10 tramvaie pe care le vom descoperi pas cu pas.

1) 1869

Desi preia forma unui vagon tras de cai asemanator celor din 1869, istoria vagonului incepe cu mult înainte, mai exact în anul 1899 când sunt cumpărate 17 vagoane de tip A, primele vagoane electrice din Timişoara. Vagonul este transformat în utilitar pe 18 martie 1932, având numărul de parc 2, iar în anul 1969 este recondiţionat pentru participarea la parada organizată la împlinirea a 70 de ani de transport cu tramvai electric la Timişoara. Este retras în Depoul Take Ionescu, iar în 1971 este mutat in Depoul Dâmboviţa unde va fi folosit ca vagon de manevră până în anul 1975 când va fi retras definitiv. Va rămâne până în anul 1994 în Depoul Take Ionescu, când va fi baza restaurării vagonului tras de cai 1869.

Vagon tras de cai - 05.08.2018

În 1994, vagonul a participat la Parada organizată în acel an, având o cromatică nuanţe de galben. 5 ani mai târziu, va primi o cromatică verde-vernil, din anul 2000 fiind piesă a muzeului. Revizia din anul 2007 vine cu o nouă cromatică în tonuri de galben, nuanţă pe care vagonul o pastrează şi în prezent. Vagonul este parte a patrimoniului cultural national mobil, alături de 6411, 524 si 229.

Date tehnice – 1869 original:

Caracteristici vagoane trase de cai:

– Lungimea cutiei vagoanelor – 4300 mm;

– Lăţimea – 1900 mm;

– Lungimea platformei – 770 mm;

– Lăţimea platformei – 1260 mm;

– Lăţimea treptelor – 320 mm;

– Distanţa dintre osii – 1900 mm;

– Locuri de şezut – 16.

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

2) Düwag GT8 – Număr local: TM 00974

Tramvaiul a fost adus din Frankfurt am Main în 2005 (conform mai multor surse) la Timișoara împreuna cu 827, 829 și 830, alături de vagoanele pentru Reșița. 827 și 829 au fost casate 2 ani mai târziu (827 a fost funcțional, iar 829 a fost doar donor). 830 mai exista și în prezent.

Dupa ce a intrat în parcul RATT (în prezent STPT), în urma unor reparaţii, a primit schema din trecut – alb-galben.

Revenind la 825 – a fost vopsit în schema originală din Frankfurt, având o literă care semnifică tronsonul tramvaiului: 825A+825C+825B.

VGF 825 - 05.08.2018 (2)

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

3) Vagon tip F.II.

Pe locul 2 în topul vechimii, vagoanele tip F.II au fost fabricate în anul 1927, în mai multe exemplare şi au rezistat până în anul 1988. Au mai fost păstrate doar doua vagoane formând un cuplu care datează din anul 1927.

Sunt primele vagoane de acest tip construite si si-au pastrat numerele originale de inventar 107 si 108 pana in anul 1964 cand sunt renumerotate:

– 107 in 128;

– 108 in 129.

Tot in acest an, in cadrul inventarului RATT, vagoanele F.II primesc denumirea de T3.

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

Au fost fabricate ca vagoane individuale, solo, cu echipamente Thomson-Houston si circuland separat pana in anul 1931, cand este format primul cuplu bidirectional prin alaturarea a doua vagoane, cele vizate fiind 107 si 108. Astfel la 19 ianuarie 1931, ia nastere primul cuplu de gemene, care va fi un cap de serie, compania de transport urmand sa cupleze ulterior mai multe vagoane tip F.II. Dupa retragerea din 1988, cuplul 128+129 (ex. 107+108) este pastrat datorita valorii istorice si este transformat in vagon utilitar pentru transport personal (VSP), fiind retras dupa 1990. Anul 1994 reprezinta un pas important, acesta fiind reparat pentru participarea la Parada organizata cu prilejul implinirii a 125 de ani de tramvai.

Gemene - 05.08.2018

In 1999 cu prilejul Paradaei orgaznizata la 130 de ani de la infiintarea tramvaielor, este restaurat la forma originala si vopsit in schema cromatica alb-maro, pe care o are si astazi.

Cuplul este garat in Depoul Take Ionescu si va trece prin diferite cosmetizari, astazi fiind parte a patrimoniului cultural mobil si al Muzeului C. Miklosi.

Reparaţii capitale – vagoanele ce formeaza cuplul actual.

– Nr. 107 (16.01.1931, 12.06.1934, 12.12.1938, 31.08.1968);

– Nr. 108 ( 27.01.1931, 13.06.1931, 12.12.1938, 31.08.1968).

Gemene - 05.08.2018 (2)

Date tehnice

– Lungimea caroseriei – 9220 mm;

– Lăţimea – 2200 mm;

– Lungimea între tampoane – 10020 mm;

– Distanţa între osii – 3200 mm;

– Greutatea – 8700 kg;

– Locuri de şezut – 24;

– Locuri de stat – 28

4) Graz 6411

Despre 6412 s-a spus ca a fost construit in 1900 de Grazer Waggonfabrik, reconstruit in 1958 de Gräf&Stift. Diferente intre 6412 si 6411 posibil sa nu fie.

6411 - 05.08.2018 (2)

6411 a fost donat de către Muzeul Mariazell din Austria alături de vagonul 6010 și a trecut printr-o reparație capitala in atelierele RATT in anul 2011/2012, avand parte ulterior de o revopsire. Vagonul face și el parte din Patrimoniul Muzeului C. Miklosi, acest tip de vagon existând atât in dotarea Muzeului din Viena (6412), cât și a RATB (STB) – vagonul 6417.

6411 - 05.08.2018

5) Simmering-Graz-Pauker AG (SPG) – vagon tip L4 – Nr. Inventar: TM00878

Donat de Primaria Municipiului Viena, pastreaza numarul original de inventar, cat si sigla Wiener Linien. Face parte din Patrimoniul National, dar si al Muzeului C Miklosi, iar de la primirea sa acesta nu a trecut printr-o reaparatie majora in cadrul atelierelor RATT. A fost fabricat in 1961 si a avut numar de parc 524 pana in 1980, cand primeste numarul de parc 569. In 2004, a fost restaurat, primind inapoi numarul 524. Este donat in 2005 orasului Timisoara. La Viena, pe 16 Iunie 2005, a avut loc predarea-preluarea oficiala a acestui tramvai, la Atelierele Principale – „Wiener Linien.

524 - 05.08.2018

524 - 05.08.2018 (2)

6) Timis 1 – 71 – Număr local: TM 00958

Predecesorul unuia dintre cele mai cunoscute tipuri de vagon din Romania, vagonul Timiș 1 reprezintă modernizarea vagoanelor tip B, in anii ‘60. 71 a fost modernizat in anul 1962, a avut la început numărul 24, preluându-l de la vehiculul B din care provenea. Au fost realizate mai multe cupluri Timiș 1, însă apariția vagoanelor Timiș 2 a dus la scoaterea rapida din uz a acestora. Toate au fost casate cu excepția vagonului motor 71 ce a fost transformat in vagon utilitar bidirecțional (VS2), usa 2 fiind desființată. Datorită valorii sale istorice va participa la parada din anul 1999, urmând ca 9 ani mai tarziu sa fie adus la forma originala: postul 2 fiind desființat, iar usa 2 reconstruita. Este reparat/revopsit și el in 2017.

La început s-a numit T1-62, după T.1 sau generic Timiș 1, cum este cunoscut.

Timis 1 TM 00958 - 05.08.2018 (2)

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

7) Timiş 2 – 334 – Număr local: TM 00210

Produs in 1985, acest vagon a fost folosit pentru transport de călători pana in anul 1999, când a fost transformat in Vagon Turistic. În anul 2006, acesta era dotat deja cu o instalație AC, vagonul fiind garat in Depoul Take Ionescu. La începutul anului 2008 vagonul, desi echipat cu măsuțe, dulap și chiuveta era folosit ca vagon utilitar. In cursul anului 2008 este supus unei reparații capitale și își recapătă funcția de Vagon Turistic. In Decembrie 2009, trece printr-o reparație ca urmare a participării la manifestațiile organizate cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluție. Pentru parada organizata in anul 2012 cu prilejul Zilei Transportatorului, vagonul a fost vopsit in totalitate in alb. Ulterior, a primit din nou schema RATT, cu inscripția I.J.T.L. Vagonul a mai participat și la evenimentele organizate de Ziua Transportatorului, in anul 2015. Un detaliu mai puțin observateste acela ca partea inferioară a ușilor acestui vagon nu prezintă geamuri, iar o jumătate din usa 2 precum și usa 3 sunt blocate datorită instalării unor dulapuri/rafturi in interior. De asemenea, după anul 2012, acesta a primit și firma “Cursă Specială”.

TM 00210 - 05.08.2018

8) Timiş 2 – 346 + Remorcă – Număr local: TM 00221

Fabricat in anul 1986 la uzina Electrometal, acesta a ajuns in parcul IJTL unde a efectuat serviciu pana la retragerea vagoanelor de acest tip. In ultima perioada, acest vagon a fost folosit pe liniile ce existau lucrări la calea de contact, astfel acesta a circulat in cuplu cu vagonul 311, actualul vagon 360. A fost retras in depoul Take Ionescu după ce a fost utilizat scurt timp ca vagon utilitar. Datorită interiorului complet și a stării vagonului acesta, este restaurant si introdus in Muzeu, însă doar ca exponat static, acesta nefiind functional datorită controller-ului și motoarelor defecte. Pentru o mai buna prevenție, acesta a primit atât in fata, cât și in spate doua mici afișe pe care scrie “A nu se branșa la tensiunea de 600V c.c.” La momentul aducerii in muzeu, acesta a fost tractat de vagonul motor 363. A avut parte de o cosmetizare ulterioară, fiind cuplat cu remorca 125.

*Nota: 311, 334 si 346 sunt din generatia noua cu caseta inglobata in caroserie.

TM 00221 - 05.08.2018 (2)

TM 00221 + remorca - 05.08.2018 (2)

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

In privinta remorcii, aceasta a fost fabricata in anul 1989. Si-a făcut simțită prezenta printre călătorii timișoreni pana la retragerea acestui tip de vagon. A circulat cu vagonul motor 355, fiind parte a cuplului 355+125. De menționat ca numărul remorcii este numărul vagonului motor – 230, regulă general pentru toate cuplurileTimiș 2.  O data cu casarea vagoanelor Timiș 2, vagonul motor 355 este si el “executat”. Cu toatea cestea, remorca 125 este păstrată împreuna cu vagoanele motor 351 și 360 (ex. 311) și remorca 133 in Depoul Dambovita. In anul 2011, remorca 125 este restaurată și cuplata cu vagonul motor 311. Rămasă in patrimonial Muzeului C. Miklosi, remorca a trecut recent printr-o reparație (revopsire) și este expusă in cadrul muzeului cuplata cu vagonul motor 346.

Remorca - 05.08.2018

9) V54 – Număr local: TM 00960

In anul 1999, RATT cumpără la un pret numit simbolic, un cuplu EP/V3A 6026 renumerotat + V12/V3A 6207 renumerotat pentru a fi restaurant într-un cuplu V54+V12. Decizia de cumpărare vine după ce in 1996 ultimul V54 din Timișoara este casat, considerându-se ca acel vagon nu mai putea fi restaurat. In realitate, vagonul se afla intr-o stare mai buna decât cea in care va ajunge 6026.

229 - 05.08.2018

Restaurarea a avut loc in anul 2008, atunci când patrimoniul muzeului va creste consistent. La restaurare, s-au folosit boghiuri aduse din Bucuresti, iar controlerul a fost luat din dotarea RATT, găsit intr-o magazie. Acoperișul este specific EP/V3A precum și caseta de afisaj.   Ușile sunt de IKARUS, deoarece nu s-au mai găsit uși originale, iar pantograful de la un tramvai nemțesc Wegmann. După restaurarea vagonului motor, remorca a fost casata. Primeste o cosmetizare anul trecut.

10) Tramvaiul Wegmann – 3546 – Număr local: TM 00868

Despre acest tramvai am discutat in episodul anterior – Tramvaiul TramTMTur.

3546 - 05.08.2018 (3)

3546 - 05.08.2018 (2)

3546 - 05.08.2018 (7)

În realizarea istoricului si a prezentării tramvaielor, multumiri numeroase se îndreaptă către user-ul GPS (mihai.pacuretu@gmail.com) de pe forumul STPT, resepectiv către personalul din cadrul Muzeului Corneliu Miklosi.
Pentru mai multe detalii privind vizitarea muzeului sau a închirierii tramvaiului turistic, accesaţi cu incredere site-ul Muzeului Corneliu Mikloşi.

Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi

 

One thought on “Timişoara – Un City Break atractiv (3)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *